luni, 6 ianuarie 2014

Bucuria și vinurile de la mese regale

Mă visam o mică exploratoare. Vroiam sa cutreier toate colțurile lumii. Credeam că e țelul meu să vizitez locuri frumoase despre care nu se vorbește prea des în pliantele turistice. Cred, vreau și visez în continuare. Și le voi face candva, pe toate astea. 

Doar că a fost un moment în care mi-am dat seama că fericită sunt atunci când am lângă mine pe cine trebuie. Indiferent unde sunt sau ce fac. Așa că am primit propunerea de a merge în vacanță la Chișinău cu "wow! da, mergem!". Nu, asta nu înseamnă că nu merită văzut Chișinăul. Doar că eu, în lumea mea bine planificată și plină de dorințe, nu îl însemnasem pe wishlist.

Cum a fost Chișinău? Mi-a plăcut, deși nu abundă în colțuri dedicate călătorilor. Cu siguranță sunt mai multe decât cele văzute de mine, doar că nu m-am dat eu peste cap să le găsesc. Nu am văzut faimoasele crame și ale lor orașe subterane, dar nici nu regret prea mult. Cunoscătorii se vor întreba acum ce e cu mine, odată m-aș fi stresat (crizat) că nu am reușit să vad x sau y. Ei bine, se spune ca mai sunt ocazii, cramele nu vor pleca de acolo, nu-i asa?
Nu prea m-am simțit străină în Chișinău. Bine, îmi dădeam seama că nu sunt acasă atunci când auzeam expresii precum "puteți să parcați mașina în ogradă" (adică în curtea din spate a hotelului) sau când vedeam afișe cu "operațiuni bănești" (schimb valutar) sau reclame cu "muzică vie" (pe asta nu o mai traduc :p) la intrarea in baruri.

Dintr-un spirit de curiozitate, chiar dacă nu la același nivel cu cel al francezilor sau al italienilor cu care am fost "vecini", ne-am luat camera la hotelul Cosmos, unde singura atingere a timpului prezent consta în aerul condiționat și în wi-fi-ul ce mergea brici. Lifturile, cu însemne în limba rusă, sau bilețelele cu care trebuia să mergem la restaurant dimineața pentru a primi micul dejun erau dintr-o altă lume. 
Oamenii cu care am interacționat au fost drăguți, nu știu dacă dintr-un simț al datoriei sau dintr-unul civic. Fetele sunt, în general, frumoase. Deci legenda se confirmă ;). 

Mi-a atras atenția interesul celor din jur, atunci când am spus că merg la Chișinău și întrebările primite la întoarcere. Priviri curioase căutau pozele, mai multă dorință de nou decât atunci când povesteam cum a fost în Lanzarote. Chișinăul este exoticul nostru apropiat :)

Cât despre mine, rămân o fire curioasă cu privire la lumea mare. Am incă unele lipsuri la capitolul curiozitate tehnică, dar lucrez la asta. Cine știe, poate că în curând voi întreba eu, din proprie inițiativă, despre cilindrii unui motor sau despre sistemul de funcționare al unui navigator... :) Și dacă totuși nu o voi face, va fi doar pentru că înclinațiile și interesele mele merg într-o altă direcție. Așa cum pe tine nu te-ar interesa, sa zicem, politicile publice din domeniul social... :)

PS: Rândurile de mai sus nu sunt note de călătorie, doar note de jurnal. A se trata ca atare :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu